preţul real

Salariile obişnuite aferente muncii depind, peste tot, de contractul realizat între aceste două părţi, ale căror interese coincid, fără îndoială. Muncitorii doresc să fie plătiţi cât de mult, iar patronii, să dea cât de puţin posibil. Nu este dificil de prevăzut care dintre cele două părţi trebuie că are, cu orice ocazie obişnuită, un avantaj în această dispută, forţând-o pe cealaltă, să-i accepte termenele.
Un latifundiar, un fermier, un patron de manufactură sau comerciant, chiar dacă n-ar angaja niciun muncitor, ar putea trăi, în general, un an sau chiar doi de pe urma capitalului obţinut anterior. Însă mulţi muncitori n-ar putea subzista nicio săptămână şi cu greu s-ar găsi câţiva care să subziste un an întreg fără să fie angajaţi. Pe termen lung, muncitorul poate fi la fel de necesar patronului său, precum este patronul pentru muncitor – dar necesitatea nu este atât de urgentă. Rareori se aude ca patronii să se asocieze, pe când muncitorii se asociază frecvent. Dar dacă cineva şi-ar imagina, auzind aceste lucruri, că patronii se asociază rar, ştie la fel de puţin despre mersul lucrurilor pe lumea asta ca şi despre acest subiect. Patronii se află, oriunde şi oricând, într-un fel de asociaţie tacită, dar constantă şi uniformă, în scopul de a nu creşte salariile aferente peste rata lor actuală. Să nesocoteşti această asociaţie reprezintă cea mai nefericită acţiune, patronul fiind privit cu reproş de către vecinii sau confraţii săi. Despre această asociaţie auzim rareori, e adevărat, pentru că ea reprezintă starea obişnuită şi, ar spune unii, naturală a lucruriloe despre care nimeni nu aude niciodată nimic.