din cărti … religie

Haideți să nu mai spunem nimic… (p 537)

gerontisa-e1364573076910Dacă se întâmplă să-ți exprimi o opinie, să faci un comentariu sau să emiți o judecată despre orice crede sau practică cineva, vei lovi direct în egoul său. Iar ego-ul nu va admite, nici măcar pentru sine, că ceea ce spui este corect. Ego-ul nu vrea să-i spună nimeni nimic. Din păcate, așa stau lucrurile…

Așadar, păstrează tăcerea. Nu spune nimic decât atunci când ți se cere părerea. Domnul a spus foarte clar: <<Dă fiecăruia ceea ce îți cere.>> În toate privințele… (p 270)

De asemenea, nu înțelegem de ce aproapele ne tratează într-un anumit mod. Are el motivele lui. Acel om este călăuzit de Dumnezeu și se comportă așa cum are nevoie sufletul nostru. Uneori, am putea crede că am invins mândria. Cu toate acestea, <<criticându-ne aspru>>, starețul mănăstirii reînvie în noi un ego pe care nici nu îl bănuiam. Asta ne face să ne întrebăm: ce s-a întâmplat? Totuși să fim atenți la noi înșine. Dumnezeu nu vrea niciodată să facem comparații. El vrea ca fiecare dintre noi să ia aminte la propriul său drum în legătură cu Adevărul Său. (p 398)

Când Dumnezeu vrea să ajungi undeva, vei ajunge…Acesta este motivul pentru care sunt liniștită în toate privințele în viață mea. Am observat că Dumnezeu mută oamenii din loc, chiar și atunci când nu vor să plece. (p 520)

Nu îți bate capul cu diverse erezii, culte și loje. Toate acestea sunt în <<coșul de gunoi al slavei deșarte>> ( p 524 )

Acum, imaginați-vă ce ar fi dacă îngerii s-ar ascunde <<de bună voie>> în persoanele bolnave incurabile și psihopați… doar pentru a ne încerca dragostea. (p 532)

Știu că în spatele tuturor lucrurilor se află voia lui Dumnezeu. Facă-se voia Lui, pentru că este întotdeauna mai bună decât orice alt lucru pe care noi, fiind atât de mici, ni l-am putea dori sau imagina. (p 537)

Reclame

fapte

Fii pașnic și smerit, ca să-i găsești pe toți prieteni. Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii, după cum e îndreptată spre bine sau spre ispite.

Omul primește luminarea potrivită purtării sale față de Dumnezeu; în măsura în care e atras spre cunoaștere se apropie și de libertatea sufletului, și în măsura în care are o inteligență din ce în ce mai liberă, trece de la o cunoaștere la altă cunoaștere, mai înaltă.

ISGenurile făptuirii materiale sunt: slujirea bolnavilor, primirea străinilor, spălarea celor osteniți, milostenia dată celor lipsiți, mângâierea celor îndurerați și întristați în inima lor. Genurile făptuirii imateriale sunt toate cele care nu se pot săvârși în afara noastră: fecioria, postul, lacrimile, citirea, slujba, liniștirea, rugăciunea și cele asemenea acestora.

1Scopul ostenelilor celui ce făptuiește corect lucrul său [ascetic] e acela de a-și face mintea de nebiruit pentru patimi, sănătoasă și nemișcată, iar scopul cunoașterii lui e acela de a apropia mintea de darul vederii dumnezeiești care e împlinirea contemplării.

răni

1. Am păzitor care mă păzește și nu poate vreuna dintre făpturi să se arate înaintea mea decât dacă se dă poruncă de sus. 

2. Socotește toate cele bune și cele rele ce se întâmplă trupului ca niște vise. Căci nu numai în vremea morții vei fi dezlegat de ele, ci de multe ori și înainte de moarte te părăsesc și pleacă. Dar pe acelea dintre ele care au vreo părtășie cu sufletul tău socotește-le că sunt avuțiile tale în veacul acesta și că  în cel viitor vor merge cu tine. Și, de sunt bune, veselește-te și mulțumește lui Dumnezeu în cugetul tău, iar de sunt rele, întristează-te și suspină și caută izbăvirea de ele cât timp ești încă în trup.

3. Nu căuta să fii cinstit când ești plin înăuntru de răni

4. Să te socotești pe tine păcătos, ca să te îndreptezi în toată viața ta. Fă-te prost într-un înțelepciune, ca să nu te arăți înțelept, prost fiind

5. De te-ai lepădat de toate lucrurile vieții, nu te vei certa nicidecum cu cineva pentru vreun lucru

6. Smerenia este haina lui Dumnezeu. Cine arată că e mare și tare are pe undeva o slăbiciune pe care vrea să o acopere cu mândria. Se poate spune că mândria e haina slăbiciunii lor. Dimpotrivă, smerenia e haina puterii lui Dumnezeu

7. Nu te veseli cu cel neînfrânat în viețuirea lui! Păzește-te însă să nu-l urăști! Și, de voiește să se ridice, dă-i mâna de ajutor și îngrijește-te până la moarte de ridicarea lui

8. Să nu schimbi dragostea față de fratele tău pentru dragostea față de vreun lucru. Pentru că el are în sine, fără să se vadă, ceva mai de preț decât orice.

 

Untitled

 

1.Cain este legea trupului, cea dintâi pe care o naște Adam după ce-a călcat porunca dumnezeiască. Iar Abel  este cugetul duhului, pe care-l naște tot acela mai pe urmă, prin căință. 

2.”Trăsătura pătimitoare” sunt afectele intrate în fire după păcat. Ele nu sunt păcătoase, dar ușurează nașterea păcatului. De pildă, pofta de mâncare e un afect nepăcătos. Dar exagerarea sau devierea ei e păcat. Ele au devenit ca un fel de lege a firii, adică însoțesc în mod necesar firea noastră în existența ei pământească. Nu țin însă de însăși ideea eternă a firii și deci nu-i vor aparține în existența cerească. De aici rezultă caracterul natural al căsătoriei în raport cu existența pământească a firii și caracterul natural al fecioriei în raport cu existența eternă, la care e chemată firea. Căsătoria e naturală, dar se potrivește numai unei faze trecătoare a firii. [ Iisus a luat și El trăsătura pătimitoare a firii omenești de după căderea lui Adam, dar fiind fără de păcat, El nu avea din această trăsătură decât capacitatea de suferință și afectele naturale, de plăcere și durere. Cu alte cuvinte, aceste afecte erau înfrânate de voia Lui, încât niciodată nu se dezvoltau sau nu se transformau în afecte contrare firii. Iisus avea plăcere pentru o bucată de pâine in stare de flămânzire, dar nu s-a  lăsat împins de aceasta  până la căutarea cu orice preț a bucății de pâine. ]

3. Bună observație este aceea că nu trebuie să luptăm împotriva firii, al cărei Ziditor este Dumnezeu, ci împotriva mișcărilor și lucrărilor contrare firii și dezordonate ale puterilor ființiale din noi.

construction-nails-500x500

4. Cel ce fuge de rău și se ferește simplu să nu păcătuiască lucrează cele zece porunci.

5. Virtutea se naște prin înstrăinarea de bunăvoie a sufletului de trup.

6. Trupul e a sufletului, iar nu sufletul al trupului.

 

 

mere

 

 

Qm76OKY

Deci răul stă, în necunoașterea cauzei celei bune a lucrurilor. Acesta orbind mintea omenească , dar deschizînd larg simțirea, l-a înstrăinat pe om cu totul de cunoștința lui Dumnezeu și l-a umplut de cunoștința pătimașă a lucrurilor ce cad sub simțuri. Împărtășindu-se deci omul fără măsură de aceasta numai prin simțire, asemenea dobitoacelor necuvântătoare și aflînd prin experiență că împărtășirea de cele sensibile susține firea lui trupească și văzută, a părăsit frumusețea dumnezeiască menită să alcătuiască podoaba lui spirituală și a socotit zidirea văzută drept Dumnezeu, îndumnezeind-o datorită faptului că e de trebuință pentru susținerea trupului; iar trupul propriu, legat din fire de zidirea luată drept Dumnezeu, l-a iubit cu toată puterea. Și așa, prin grija exclusivă de trup, a slujit cu toată sîrguința zidirii în loc de Ziditor. Căci nu poate sluji cineva zidirii dacă nu cultivă trupul, precum nu poate sluji lui Dumnezeu dacă nu-și curățește sufletul prin virtuți. Deci prin grija de trup, omul săvârșind slujirea cea stricăcioasă și umplându-se împotriva sa de iubirea trupească de sine, avea în sine într-o lucrare neîncetată plăcerea și durerea. Căci mâncând mereu din pomul neascultării, încearcă în simțire părerea (cunoștinței) binelui și răului (Binele pentru simțirea trupească e plăcerea, iar răul e durerea. Acest “bine” și “rău” e produs de lumea văzută, care deci e pomul unui fals bine și rău), amestecate în el.

Si poate că, de fapt, dacă ar zice cineva că pomul cunoștinței binelui și răului este zidirea cea văzută nu s-ar abate de la adevăr.

pofta-n cui

A 2-a sută a capetelor despre dragoste

3.Când patimile stăpânesc mintea, o leagă de lucrurile materiale şi, despărţind-o de Dumnezeu, o fac să se ocupe cu acelea. Când o stăpâneşte iubirea de Dumnezeu, o dezleagă de legăturile lor, înduplecând-o să dispreţuiască nu numai lucrurile ce cad sub simţuri, ci însăşi viaţa noastră vremelnică.

8.Cel ce a lepădat de la sine pe maica patimilor, adică iubirea trupească de sine, uşor leapădă cu ajutorul lui Dumnezeu, şi pe celelalte, ca mânia, întristarea, pomenirea răului şi cele ce urmează. Iar cel ce e stăpânit de cea dintâi e rănit şi de-a doua, chiar dacă nu vrea. În iubirea trupească de sine este patima îndreptată spre trup.

A 3-a sută a capetelor despre dragoste

16.Nu din trebuinţă e atât de râvnit aurul, cât pentru faptul că mulţimea îşi împlineşte prin el plăcerile.

38.Mare virtute este să nu te împătimeşti de lucruri. Dar cu mult mai mare decât aceasta e să rămâi fără patimă de înţelesurile (chipurile) lor. broken-chains-png-30

A 4-a sută a capetelor despre dragoste

66.Scriptura nu înlătură nimic din cele date nouă de Dumnezeu spre folosire, dar pedepseşte lipsa de măsură şi îndreaptă lipsa de judecată. De pildă, nu opreşte pe om să mănânce, să facă copii, să aibă avere şi să o chivernisească drept. Dar îl opreşte de la lăcomia pântecelui, de la desfrânare şi celelalte. Nu-l opreşte nici să cugete la acestea (căci pentru aceasta s-au făcut), dar îl opreşte să cugete pătimaş.

sol

downloadDe ce prezintă o importanţă atât de mare impresiile din copilărie? De ce este atât de important să umplem inima şi mintea copilului cu lumină şi bunătate de la cea mai fragedă vârstă? În copilărie sentimente precum încrederea, simplitatea, delicateţea, aplecarea spre umilinţă, compasiunea, forţa imaginaţiei, absenţa cruzimii şi nepăsării sunt încă intacte şi rămân o vreme aşa. Este tocmai acel sol pe care, dacă semeni, obţii o recoltă de 30, 60 şi 100 de carate. Mai târziu, sufletul se împietreşte, se abrutizează, iar ceea ce a primit în copilărie poate să-l cureţe din nou pe om şi să-l mântuie. Iată de ce este atât de important să-i ţinem pe copii aproape de Biserică, ea fiind cea care le dă hrană pentru toată viaţa.