amicus Plato, sed magis amica veritas –


–  prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevarul 631dc93872319da5e4d9af8a68afdb37


Performanţele adevărate şi trainice nu se pot obţine în afara triadei – credinţă, legalitate, morală, că acel conducător, fie el cât de înzestrat intelectual, care încearcă să acţioneze dincolo de acest câmp axiologic este sortit eşecului. Propriile capacităţi, virtuţi, proiecte şi aspiraţii, oricât de generoase ar fi, la fel ca şi cele ale subalternilor, pot fi convertite în realizări meritorii doar atunci când omul este văzut şi tratat ca fiind mai important decât orice alt lucru, că adevărul, cinstea, omenia, onestitatea, responsabilitatea, integritatea şi loialitatea nu sunt doar vorbe frumoase, ci valori pe care trebuie să ne întemeiem orice demers. Convingerea noastră este că verbul „a avea” nu-l va putea înlocui niciodată pe cel „a fi”. „Minciuna, ipocrizia, laşitatea, camelionismul, egoismul, obedienţa şi ranchiuna nu înalţă nimic, ci doar, distrug şi dezamăgesc.
Respectaţi, în litera şi spiritul lor, legile, actele normative, regulamentele şi normele cu caracter intern ale instituţiei conduse. Unicul criteriu de judecare a faptelor proprii şi ale subalternilor trebuie să fie raportarea lor la legile ţării şi la principiile morale ale societăţii. Aceasta nu este numai o obligaţie profesională de primă importanţă în activitatea liderului, ci şi o componentă morală a conduitei acestuia pentru a se bucura de credibilitate, încredere, autoritate şi forţă de influenţă asupra celor conduşi, condiţie obligatorie pentru a fi îndreptăţit să le ceară respectarea legislaţiei în vigoare.
Spuneţi adevărul atât superiorilor, şefilor, cât şi subalternilor, oricât de supărător ar fi el. Nu căutaţi subterfugii şi nu-l îngropaţi în vorbe care să-l acopere cu o perdea de fum, doar, doar nu se va vedea. „Faceţi din adevăr – ne îndeamnă J. Donald Walters – fundamentul muncii şi al vieţii voastre. Amintiţi-vă că, finalmente, numai adevărul câştigă.”
În orice tip de colectivitate umană, ascunderea stărilor reale de lucruri, prezentarea parţială, trunchiată sau deformată a adevărului pot avea consecinţe nefaste, imediat sau ulterior. Numai adevărul apropie şi uneşte oamenii, minciuna îi îndepărtează şi-i dezbină.


 

7 comentarii

  1. Așa este…dar este o afirmație pur declarativă…din păcate. Lumea noastră este plină de afirmații, de intenții declarative care mai de care mai filosofice, mai poetice, pline de generozitate, de compasiune, dar care se opresc la acest nivel declarativ. Desigur, sunt și excepții…care confirmă regula…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Foarte corect…dar ireal. Rațional, la rece…așa ar fi. Dar noi suntem rational/egoiști, adică rațiunea nostră funcționează egotic, ceea ce este bun pentru mine, nu este bun și pentru tine.Valorile sunt bulversate funcție de interese meschine…
    Singura LEGE în care cred cu tărie este aceea…fără de lege : IUNEȘTE și fă ce vrei. N-ai cum greși niciodată.

    Apreciază

Lasă un comentariu