Haideți să nu mai spunem nimic… (p 537)

gerontisa-e1364573076910Dacă se întâmplă să-ți exprimi o opinie, să faci un comentariu sau să emiți o judecată despre orice crede sau practică cineva, vei lovi direct în egoul său. Iar ego-ul nu va admite, nici măcar pentru sine, că ceea ce spui este corect. Ego-ul nu vrea să-i spună nimeni nimic. Din păcate, așa stau lucrurile…

Așadar, păstrează tăcerea. Nu spune nimic decât atunci când ți se cere părerea. Domnul a spus foarte clar: <<Dă fiecăruia ceea ce îți cere.>> În toate privințele… (p 270)

De asemenea, nu înțelegem de ce aproapele ne tratează într-un anumit mod. Are el motivele lui. Acel om este călăuzit de Dumnezeu și se comportă așa cum are nevoie sufletul nostru. Uneori, am putea crede că am invins mândria. Cu toate acestea, <<criticându-ne aspru>>, starețul mănăstirii reînvie în noi un ego pe care nici nu îl bănuiam. Asta ne face să ne întrebăm: ce s-a întâmplat? Totuși să fim atenți la noi înșine. Dumnezeu nu vrea niciodată să facem comparații. El vrea ca fiecare dintre noi să ia aminte la propriul său drum în legătură cu Adevărul Său. (p 398)

Când Dumnezeu vrea să ajungi undeva, vei ajunge…Acesta este motivul pentru care sunt liniștită în toate privințele în viață mea. Am observat că Dumnezeu mută oamenii din loc, chiar și atunci când nu vor să plece. (p 520)

Nu îți bate capul cu diverse erezii, culte și loje. Toate acestea sunt în <<coșul de gunoi al slavei deșarte>> ( p 524 )

Acum, imaginați-vă ce ar fi dacă îngerii s-ar ascunde <<de bună voie>> în persoanele bolnave incurabile și psihopați… doar pentru a ne încerca dragostea. (p 532)

Știu că în spatele tuturor lucrurilor se află voia lui Dumnezeu. Facă-se voia Lui, pentru că este întotdeauna mai bună decât orice alt lucru pe care noi, fiind atât de mici, ni l-am putea dori sau imagina. (p 537)

Reclame

fapte

Fii pașnic și smerit, ca să-i găsești pe toți prieteni. Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii, după cum e îndreptată spre bine sau spre ispite.

Omul primește luminarea potrivită purtării sale față de Dumnezeu; în măsura în care e atras spre cunoaștere se apropie și de libertatea sufletului, și în măsura în care are o inteligență din ce în ce mai liberă, trece de la o cunoaștere la altă cunoaștere, mai înaltă.

ISGenurile făptuirii materiale sunt: slujirea bolnavilor, primirea străinilor, spălarea celor osteniți, milostenia dată celor lipsiți, mângâierea celor îndurerați și întristați în inima lor. Genurile făptuirii imateriale sunt toate cele care nu se pot săvârși în afara noastră: fecioria, postul, lacrimile, citirea, slujba, liniștirea, rugăciunea și cele asemenea acestora.

1Scopul ostenelilor celui ce făptuiește corect lucrul său [ascetic] e acela de a-și face mintea de nebiruit pentru patimi, sănătoasă și nemișcată, iar scopul cunoașterii lui e acela de a apropia mintea de darul vederii dumnezeiești care e împlinirea contemplării.

răni

1. Am păzitor care mă păzește și nu poate vreuna dintre făpturi să se arate înaintea mea decât dacă se dă poruncă de sus. 

2. Socotește toate cele bune și cele rele ce se întâmplă trupului ca niște vise. Căci nu numai în vremea morții vei fi dezlegat de ele, ci de multe ori și înainte de moarte te părăsesc și pleacă. Dar pe acelea dintre ele care au vreo părtășie cu sufletul tău socotește-le că sunt avuțiile tale în veacul acesta și că  în cel viitor vor merge cu tine. Și, de sunt bune, veselește-te și mulțumește lui Dumnezeu în cugetul tău, iar de sunt rele, întristează-te și suspină și caută izbăvirea de ele cât timp ești încă în trup.

3. Nu căuta să fii cinstit când ești plin înăuntru de răni

4. Să te socotești pe tine păcătos, ca să te îndreptezi în toată viața ta. Fă-te prost într-un înțelepciune, ca să nu te arăți înțelept, prost fiind

5. De te-ai lepădat de toate lucrurile vieții, nu te vei certa nicidecum cu cineva pentru vreun lucru

6. Smerenia este haina lui Dumnezeu. Cine arată că e mare și tare are pe undeva o slăbiciune pe care vrea să o acopere cu mândria. Se poate spune că mândria e haina slăbiciunii lor. Dimpotrivă, smerenia e haina puterii lui Dumnezeu

7. Nu te veseli cu cel neînfrânat în viețuirea lui! Păzește-te însă să nu-l urăști! Și, de voiește să se ridice, dă-i mâna de ajutor și îngrijește-te până la moarte de ridicarea lui

8. Să nu schimbi dragostea față de fratele tău pentru dragostea față de vreun lucru. Pentru că el are în sine, fără să se vadă, ceva mai de preț decât orice.

 

Untitled

 

1.Cain este legea trupului, cea dintâi pe care o naște Adam după ce-a călcat porunca dumnezeiască. Iar Abel  este cugetul duhului, pe care-l naște tot acela mai pe urmă, prin căință. 

2.”Trăsătura pătimitoare” sunt afectele intrate în fire după păcat. Ele nu sunt păcătoase, dar ușurează nașterea păcatului. De pildă, pofta de mâncare e un afect nepăcătos. Dar exagerarea sau devierea ei e păcat. Ele au devenit ca un fel de lege a firii, adică însoțesc în mod necesar firea noastră în existența ei pământească. Nu țin însă de însăși ideea eternă a firii și deci nu-i vor aparține în existența cerească. De aici rezultă caracterul natural al căsătoriei în raport cu existența pământească a firii și caracterul natural al fecioriei în raport cu existența eternă, la care e chemată firea. Căsătoria e naturală, dar se potrivește numai unei faze trecătoare a firii. [ Iisus a luat și El trăsătura pătimitoare a firii omenești de după căderea lui Adam, dar fiind fără de păcat, El nu avea din această trăsătură decât capacitatea de suferință și afectele naturale, de plăcere și durere. Cu alte cuvinte, aceste afecte erau înfrânate de voia Lui, încât niciodată nu se dezvoltau sau nu se transformau în afecte contrare firii. Iisus avea plăcere pentru o bucată de pâine in stare de flămânzire, dar nu s-a  lăsat împins de aceasta  până la căutarea cu orice preț a bucății de pâine. ]

3. Bună observație este aceea că nu trebuie să luptăm împotriva firii, al cărei Ziditor este Dumnezeu, ci împotriva mișcărilor și lucrărilor contrare firii și dezordonate ale puterilor ființiale din noi.

construction-nails-500x500

4. Cel ce fuge de rău și se ferește simplu să nu păcătuiască lucrează cele zece porunci.

5. Virtutea se naște prin înstrăinarea de bunăvoie a sufletului de trup.

6. Trupul e a sufletului, iar nu sufletul al trupului.

 

 

mere

 

 

Qm76OKY

Deci răul stă, în necunoașterea cauzei celei bune a lucrurilor. Acesta orbind mintea omenească , dar deschizînd larg simțirea, l-a înstrăinat pe om cu totul de cunoștința lui Dumnezeu și l-a umplut de cunoștința pătimașă a lucrurilor ce cad sub simțuri. Împărtășindu-se deci omul fără măsură de aceasta numai prin simțire, asemenea dobitoacelor necuvântătoare și aflînd prin experiență că împărtășirea de cele sensibile susține firea lui trupească și văzută, a părăsit frumusețea dumnezeiască menită să alcătuiască podoaba lui spirituală și a socotit zidirea văzută drept Dumnezeu, îndumnezeind-o datorită faptului că e de trebuință pentru susținerea trupului; iar trupul propriu, legat din fire de zidirea luată drept Dumnezeu, l-a iubit cu toată puterea. Și așa, prin grija exclusivă de trup, a slujit cu toată sîrguința zidirii în loc de Ziditor. Căci nu poate sluji cineva zidirii dacă nu cultivă trupul, precum nu poate sluji lui Dumnezeu dacă nu-și curățește sufletul prin virtuți. Deci prin grija de trup, omul săvârșind slujirea cea stricăcioasă și umplându-se împotriva sa de iubirea trupească de sine, avea în sine într-o lucrare neîncetată plăcerea și durerea. Căci mâncând mereu din pomul neascultării, încearcă în simțire părerea (cunoștinței) binelui și răului (Binele pentru simțirea trupească e plăcerea, iar răul e durerea. Acest “bine” și “rău” e produs de lumea văzută, care deci e pomul unui fals bine și rău), amestecate în el.

Si poate că, de fapt, dacă ar zice cineva că pomul cunoștinței binelui și răului este zidirea cea văzută nu s-ar abate de la adevăr.

rezumat despre pălării

queen-crowns-clipart-homecoming-queen-crown-clip-art-queen-crown-clip-art-450_258

 

 

 

pălăria albastră – lansează problema, coordonează discuţia
decide ordinea pălăriilor

ex:
pălăria roşie = exprimă emoţiile – prima părere
pălăria albă = este obiectivă , neutră
pălăria neagră = aplică prudenţa, evidenţiază riscurile
pălăria galbenă = scoate la lumină părţile pozitive
pălăria verde = este creativă şi vine cu idei
pălăria roşie = exprimă emoţiile – după ascultarea tuturor părerilor

teoria : Edward De Bono – Şase pălării gânditoare

presimţiri

O să vă povestesc, bunăoară, ideea care mă obsedează de mai mulţi ani şi pe care cred că o simt acum destul de bine conturată. V-o povestesc acum, pentru că precis că, atunci când o voi scrie, nu ştiu când, dumneavoastră o veţi găsi cu desăvârşire diferită şi veţi putea vedea cum a evoluat. Imaginaţi-vă un sat foarte mic unde trăieşte o femeie care are doi copii: un băiat de şaptesprezece ani şi o fată care n-a împlinit paisprezece. Le dă copiilor gustarea de dimineaţă şi pe faţă i se citeşte o adâncă îngrijorare. Copiii o întreabă ce-a păţit, şi ea le răspunde: “Nu ştiu, dar m-am trezit cu gândul că în satul asta o să se petreacă ceva foarte grav”.

Ei o iau peste picior, spun că sunt presimţiri de babă, se mai întâmplă. Băiatul pleacă să joace biliard şi, în clipa în care încearcă un carambol extrem de simplu, adversarul îi zice: “Mă prind pe un peso că dai greş”. Râd cu toţii, el râde, încearcă şi nu nimereşte. Îi plăteşte un peso, şi celălalt îl întreabă: “Dar ce-ai păţit, era doar o lovitură atât de uşoară?” Îi răspunde: “E drept, însă sunt încă impresionat de cuvintele pe care mi le-a spus mama azi-dimineaţă cum că în satul asta o să se petreacă ceva grav”. Râd cu toţii de el, iar cel care a câştigat un peso se întoarce acasă, unde maică-sa era cu o verişoară sau o nepoată, mă rog, ce rudă o fi fost. Fericit, tânărul spune: “Am câştigat peso-ul ăsta de la Damaso cum nu se poate mai uşor, fiindcă-i un prost”. “Şi de ce-i un prost?” Răspunde: “Măi să fie, fiindcă n-a fost în stare să nimerească un carambol foarte simplu, cu gândul la îngrijorarea maică-sii care s-a trezit azi cu presimţirea că în satul ăsta o să se petreacă ceva grav”.

Atunci, mama îi spune: “Nu lua în râs presimţirile bătrânilor, că uneori se adeveresc”. Ruda lor aude şi pleacă să cumpere carne. Îi zice măcelarului: “Dă-mi o livră de carne” şi, în vreme ce el se apucă să taie, ea mai spune: “Nu, pune-mi două, că se zice că la noi o să se petreacă ceva grav, şi-i mai bine să fim pregătiţi”. Măcelarul îi dă carne şi, când vine altă femeie să cumpere o livră de carne, o sfătuieşte: “Luaţi două, fiindcă tot vin oameni spunând că o să se petreacă în sat ceva grav şi se pregătesc cumpărând de toate”.

Atunci, femeia îi spune: “Am copii mulţi; mai bine da-mi patru livre”. Ia cele patru livre şi, ca să nu mai lungesc povestea, o să vă spun că într-o jumătate de oră măcelarul îşi termină stocul de carne, mai taie o vacă, vinde toată carnea, şi zvonul se răspândeşte. Vine clipa în care toţi sătenii aşteaptă să se întâmple ceva. Îşi lasă treburile baltă şi, pe neaşteptate, la ora două, se face cald ca de obicei. Cineva spune: “Vă daţi seama ce cald s-a făcut?” “Păi, în satul ăsta a fost mereu cald”. Atât de cald că în sat toţi lăutarii aveau instrumentele date cu catran şi cântau întodeauna la umbră pentru că, de stăteau la soare, se desfăceau în bucăţi. “Totuşi- spune un bărbat –niciodată n-a fost atât de cald la ora asta. Nu atât de cald ca acum.”Dintr-odată, în satul pustiu, în piaţa pustie, coboară din văzduh o pasăre, şi vestea se răspândeşte: “E o pasăre în piaţă”. Şi toată lumea vine înspăimântată să vadă pasărea.

“Dar, oameni buni, mereu au fost păsărele care se lasă din văzduh.” “Da, dar nicicând la ora asta.” Vine un moment în care încordarea e atât de mare pentru săteni încât toţi îşi doresc cu disperare să plece din sat, dar n-au curajul s-o facă. “Eu sunt un bărbat adevărat – strigă unul-, eu plec.” Îşi ia calabalâcul, copiii, animalele, urcă totul într-o căruţă şi o apucă pe uliţa cea mare, unde bieţii săteni stăteau şi se uitau la el. Până când spun şi ei: “Dacă ăsta se încumete să plece, plecăm şi noi” şi încep să părăsească de-a binele satul. Îşi iau lucrurile, animalele, tot. Iar unul dintre ultimii care părăsesc satul zice:”Să nu se abată nenorocirea peste ce-a mai rămas din casa noastră” şi atunci dă foc casei şi alţii le dau şi ei foc caselor lor. O rup la fugă, cuprinşi de o panică îngrozitoare, ca într-un exod la război, şi în mijlocul lor era femeia care avusese presimţirea, strigând:

“Am spus eu că o să se petreacă ceva foarte grav, şi mi-au zis că sunt nebună”.

 

 

pâine

Principala noastră treabă nu este să vedem ce se zăreşte înceţoşat în depărtare, ci ceea ce ne stă clar la îndemână.

Cu câteva luni înainte de a vorbi la Yale, Sir William Osler traversase Atlanticul pe un pachebot mare, unde căpitanul, stând pe punte, putea apăsa un buton şi – gata! – activa un mecanism şi diferitele părţi ale vaporului erau imediat izolate unele faţă de celelalte – izolate în compartimente etanşe, în care nu putea să pătrundă apa. “Fiecare dintre voi”, le-a spus doctorul Osler studenţilor de la Yale, “este o structură mult mai minunată decât pachebotul şi este destinat unei călătorii mai lungi. Vă îndemn să învăţaţi să controlaţi maşinăria în aşa fel încât să trăiţi în <<compartimente etanşe de timp>>, acesta fiind modul cel mai bun de a vă asigura siguranţa voiajului. Urcaţi pe punte şi asiguraţi-vă că pereţii despărţitori principali sunt în stare de funcţionare. Atingeţi un buton şi auziţi, la fiecare nivel al vieţii, cum se închid uşile de fier, lăsând afară Trecutul – zilele moarte de ieri. Atingeţi alt buton şi izolaţi, printr-o cortină metalică, Viitorul – zilele, nenăscute încă, de mâine.

Astfel veţi fi în siguranţă – în siguranţă pe ziua de astăzi!…

Încărcătura zilei de mâine, adăugată celei de ieri şi dusă astăzi îl face şi pe cel mai puternic să se poticnească. Izolaţi viitorul la fel de etanş ca şi trecutul… Viitorul este astăzi… Nu există mâine. Ziua mântuirii omului este acum. Risipă de energie, tulburările mintale, îngijorarea însoţesc paşii celui neliniştit din cauza viitorului… Izolaţi apoi pereţii de la pupa şi de la prora şi pregătiţi-vă să cultivaţi obişnuinţa de a vă trăi viaţa în <<compartimente etanşe de timp>>.”

Voia oare doctorul Osler să spună că nu ar trebui să facem niciun efort pentru pregătirea zilei de mâine? Nu. Câtuşi de puţin. Sugera însă că modalitatea cea mai bună de a te pregăti pentru mâine este strădania, plină de inteligenţă şi de entuziasm, de a-ţi îndeplini  munca de astăzi. Numai aşa te poţi pregăti pentru viitor.

Sir William Osler i-a îndemnat pe studenţii de la Yale să-şi înceapă ziua cu rugăciunea lui Hristos: “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.”

Ţineţi minte că rugăciunea cere numai pâinea pentru astăzi. Nu se plânge de pâinea cea veche, pe care am fost nevoiţi să o mâncăm ieri; şi nu spune: “O, Doamne, n-a prea plouat în ultima vremea şi s-ar putea să fie secetă la vară – şi-atunci, de unde o să am pâine la toamnă – sau, dacă îmi pierd slujba – o, Doamne, cum mai fac atunci rost de pâine?”

grains

 

Nu, rugăciunea ne învaţă să cerem numai pâinea pentru astăzi. Pâinea de astăzi este singurul fel de pâine pe care îl putem mânca.

 

pofta-n cui

A 2-a sută a capetelor despre dragoste

3.Când patimile stăpânesc mintea, o leagă de lucrurile materiale şi, despărţind-o de Dumnezeu, o fac să se ocupe cu acelea. Când o stăpâneşte iubirea de Dumnezeu, o dezleagă de legăturile lor, înduplecând-o să dispreţuiască nu numai lucrurile ce cad sub simţuri, ci însăşi viaţa noastră vremelnică.

8.Cel ce a lepădat de la sine pe maica patimilor, adică iubirea trupească de sine, uşor leapădă cu ajutorul lui Dumnezeu, şi pe celelalte, ca mânia, întristarea, pomenirea răului şi cele ce urmează. Iar cel ce e stăpânit de cea dintâi e rănit şi de-a doua, chiar dacă nu vrea. În iubirea trupească de sine este patima îndreptată spre trup.

A 3-a sută a capetelor despre dragoste

16.Nu din trebuinţă e atât de râvnit aurul, cât pentru faptul că mulţimea îşi împlineşte prin el plăcerile.

38.Mare virtute este să nu te împătimeşti de lucruri. Dar cu mult mai mare decât aceasta e să rămâi fără patimă de înţelesurile (chipurile) lor. broken-chains-png-30

A 4-a sută a capetelor despre dragoste

66.Scriptura nu înlătură nimic din cele date nouă de Dumnezeu spre folosire, dar pedepseşte lipsa de măsură şi îndreaptă lipsa de judecată. De pildă, nu opreşte pe om să mănânce, să facă copii, să aibă avere şi să o chivernisească drept. Dar îl opreşte de la lăcomia pântecelui, de la desfrânare şi celelalte. Nu-l opreşte nici să cugete la acestea (căci pentru aceasta s-au făcut), dar îl opreşte să cugete pătimaş.

sol

downloadDe ce prezintă o importanţă atât de mare impresiile din copilărie? De ce este atât de important să umplem inima şi mintea copilului cu lumină şi bunătate de la cea mai fragedă vârstă? În copilărie sentimente precum încrederea, simplitatea, delicateţea, aplecarea spre umilinţă, compasiunea, forţa imaginaţiei, absenţa cruzimii şi nepăsării sunt încă intacte şi rămân o vreme aşa. Este tocmai acel sol pe care, dacă semeni, obţii o recoltă de 30, 60 şi 100 de carate. Mai târziu, sufletul se împietreşte, se abrutizează, iar ceea ce a primit în copilărie poate să-l cureţe din nou pe om şi să-l mântuie. Iată de ce este atât de important să-i ţinem pe copii aproape de Biserică, ea fiind cea care le dă hrană pentru toată viaţa.

cum să ne purtăm cu

Personalităţile anxioaseanxietycartoonnourlforweb450px
Recomandabil

  • să le inspiraţi încredere
  • să le ajutaţi să relativizeze
  • să practicaţi umor binevoitor

Nerecomandabil

  • să vă lăsaţi subjugaţi
  • să le luaţi prin surprindere
  • să le împărtăşiţi propriile voastre nelinişti

980xPersonalităţile paranoice
Recomandabil

  • să vă exprimaţi limpede motivele şi intenţiile
  • să menţineţi un contact regulat
  • să faceţi referiri la legi şi la regulamente
  • să le lăsaţi unele mici victorii

downloadNerecomandabil

  • să renunţaţi la a lămuri neînţelegerile
  • să le atacaţi imaginea care o au despre sine
  • să comiteţi greşeli
  • să le bârfiţi
  • să discutaţi politică

Personalităţile obsesionale
Recomandabil

  • să le arătaţi că le apreciaţi simţul ordinii şi al rigorii
  • să le respectaţi nevoia de a aid359348-728px-cope-with-body-dysmorphic-disorder-step-5-version-4prevedea şi de a organiza totul
  • când merg prea departe, aduceţi-le critici precise şi motivate
  • să le arătaţi că sunteţi previzibil şi că se poate bizui pe voi
  • să le faceţi să descopere bucuriile destinderii
  • să le încredinţaţi sarcini pe măsură lor , în care “defectele” lor să fie tot atâtea calităţi

Nerecomandabil

  • să le ironizaţi pe tema maniilor lor
  • să va lăsaţi antrenat prea departe în sistemul lor
  • să le copleşiţi cu prea multă afecţiune, recunoştinţă sau cu daruri

Personalităţile narcisicenarcissistic-1024x692
Recomandabil

  • ori de câte ori este sinceră, arătaţi că o aprobaţi
  • să-i explicaţi reacţiile celorlalţi
  • să nu-i aduceţi critici decât când este absolut necesar şi atunci fiţi extrem de precişi
  • să va păstraţi discreţia asupra propriilor voastre reuşite şi privilegii

Nerecomandabil

  • să vă opuneţi sistematic
  • să nu fiţi atenţi la tentativele de manipulare
  • să-i faceţi vreodată o favoare pe care nu doriţi s-o reiteraţi.
  • să vă aşteptaţi la recunoştinţă

Personalităţile schizoidesssimage
Recomandabil:

  • să le respectăm nevoia de singurătate
  • să le observăm lumea interioară
  • să le apreciem calităţile ascunse

Nerecomandabil

  • să le cerem să manifeste emoţii puternice
  • să le obligăm la prea multă conversaţie
  • să le lăsăm să se izoleze complet

nu te stresa II

relaţii

02630cabe754cc230f82735b7aeed4e4Pentru mine, diferenţa dintre a fi singur şi a fi căsătorit e ca diferenţa dintre două forme de guvernare. Când eşti singur, eşti dictatorul propriei vieţi. Ai puteri depline. Dacă dai ordin să adormi pe canapea în mijlocul zilei, cu televizorul pornit, nimeni nu poate ridica vreo obiecţie! Când eşti însurat, lucrurile se schimbă: faci parte dintr-un mecanism complicat de luare a deciziilor. Ca să se întâmple ceva e nevoie de şedinţe, de comitete care să analizeze situaţia….
Şi asta în cazul în care căsnicia funcţionează!
Cred că de asta e aşa dureros divorţul: ai fost suspendat, şi nici măcar nu erai preşedinte!

job

01-475-1Există numeroase slujbe, meserii, moduri de a-ţi castiga pâinea. Fiecare persoană se duce la serviciu gândindu-se că se va descurca – ce e aşa de greu? Şi crede că munca este bine plătită. De fapt, singurul stimulent de care are nevoie cineva pentru a accepta o slujba este să-i arăţi una similară, unde are tot atâtea lucruri de făcut, dar salariul e mai prost. Atunci slujba lui devine automat una care “nu e rea deloc”. Asta ne şi dorim – o slujba care “nu e rea”. E tot ce ne trebuie ca să fim mulţumiţi. Unii oameni spun că au “o slujbă minunată”. Asta înseamnă că sunt plătiţi mult mai mult decât ar merita. Ăştia care-şi închipuie că au “o slujbă minunată” ar trebui să fie controlaţi de Fisc. La ei o să găsească cheia deficitului de încasări la buget.


f2400263f6dbe5ba888dd7c290304f57De ce ţin oamenii pe birou poze cu familia, întoarse cu faţa spre ei? Au tendinţa să uite că sunt căsătoriţi?
– OK, s-a făcut 5, e vremea să sparg uşa, să agăţ nişte fetiţe. O… Stai aşa! Ia uite la poza asta. Am nevastă şi trei copii. Uitasem. Cred că ar fi mai bine să mă duc acasă…


5370d1a24d036914252e1606db3aab40Cel mai greu lucru atunci când eşti clovn mi se pare faptul că ţi se spune foarte des “clovn”.
– Cine-i clovnul ăla?
– Eu nu lucrez cu clovnul ăla.
– L-ai angajat pe clovnul ăla?
– Tipul ăla e clovn!
Şi pe urmă… când îţi dai seama că vrei să te faci clovn?
Cred că te îmbraci la un moment dat cu nişte pantaloni atât de caraghioşi încât preferi să te faci clovn decât să-ţi pui alţii!


0fbf2cd6e44e71f964e34e6adaa686f6Paznicii din muzeele de artă au împiedicat vreodată un furt de tablouri? Adică, ce-o să facă? O să se ia de hoţ?
– Hei-Hei-Hei… unde crezi că pleci cu tabloul ăla de Cezanne?! Ia dă-l încoace…
Ce trebuie să facă omul ăsta? Primeşte cinci dolari pe oră ca să apere opere nepreţuite în valoare de milioane de dolari… Şi cu ce?! Are o uniformă cafenie şi un ziar. Asta-i tot!
Probabil hoţii se uită la el şi zic:
– Nu trebuie decât să trecem pe lângă scaunul ăla şi pe lângă termosul de cafea şi putem lua un Rembrandt.


viaţa infracţională

jerry-seinfeld-quotes-1-1N-am fost niciodată la închisoare. Dar mă gândesc mult la asta. Nu ştiu de ce. Mă gândesc cum mi-aş aranja celula. Câte flotări aş face.
Dat fiind că locuiesc singur, e cam acelaşi lucru. Pot spune că sunt la izolator.
Cum poţi să nu te gândeşti la închisoare când în fiecare seară vezi la televizor oameni care intră acolo? Vezi cum prind un terorist, un ciminal, un psihopat. Îi vezi pe toţi acoperindu-şi faţa cu geaca, ziarul sau pălăria.
Ce reputaţie vor să apere oamenii ăştia? Le e teamă că dacă sunt văzuţi n-o să aibă un nume bun? Aşteaptă o promovare în firmă? Le e teamă că se uită şeful la televizor?
Ar putea să zică:
– Asta nu e Johnson, de la vânzări? Cel care întreţine relaţiile cu persoanele fizice?! Nu cred că vrem asta… Cred că locul lui de fapt e la trierea corespondenţei!

politica II

Instituţiile politice şi sociale

1a7ac0271f8978953df47b74a7994452 O idee larg împărtăşită în zilele noastre este aceea ca instituţiile pot să remedieze defectele societăţilor, că progresul popoarelor rezultă din perfecţionarea constituţiilor şi a programelor de guvernare şi că schimbările sociale se operează prin efectul decretelor. Revoluţia franceză a avut ca punct de plecare o asemenea concepţie, dar şi teoriile sociale actuale se întemeiază pe ea. Un lung şir de experienţe nu a reuşit să zdruncine aceasta redutabilă iluzie, cu tot efortul unor filosofi şi istorici care au încercat să-i dovedească absurditatea. Şi n-a fost deloc dificil pentru ei să demonstreze că instituţiile sunt “fiicele” ideilor, sentimentelor şi moravurilor şi că nu se plămădesc idei, sentimente şi moravuri doar rescriind codurile. Un popor nu îşi alege după bunul plac instituţiile, aşa cum individul nu-şi poate alege culoarea ochilor sau a părului cu care s-a născut. Instituţiile şi formele de guvernare sunt un produs al rasei. Departe de a fi modelatoarele unei epoci, ele sunt, dimpotrivă, modelate de ea. Popoarele nu sunt guvernate conform unui capriciu de moment, ci după cum o cere caracterul lor. Uneori este nevoie de secole pentru cristalizarea unui regim politic şi de alte secole pentru a-l schimba. Instituţiile nu au virtuţi intrinsece – ele nu sunt nici bune, nici rele în sine. Bune la un moment dat pentru un anumit popor, ele pot fi detestabile pentru altul. Aşadar, nu stă în puterea unui popor de a-şi schimba cu adevărat instituţiile. Fireşte că poate, cu preţul unor revoluţii violente, să le modifice numele, dar fondul nu se transformă instantaneu. Numele nu sunt decât etichete tranzitorii de care istoricul preocupat de valoarea reală a lucrurilor nu va ţine seama.

Caracterul popoarelor, iar nu formele de guvernământ le determina destinul – iată un adevăr pe care am încercat să-l impun într-o lucrare precedentă, pe baza a numeroase exemple evidente. Este deci o treabă puerilă, un exerciţiu inutil de retorică pierderea de timp cu redactarea constituţiilor. Necesitatea şi timpul îşi iau singure însărcinarea de a le “elabora”, când aceşti doi factori sunt lăsaţi să acţioneze. Ar trebui analizate una câte una legile, instituţiile fiecărui popor, pentru a vedea cât de profund exprimă ele esenţa rasei şi că, din această pricină, nu pot fi transformate brusc.

Popoarele rămân guvernate de caracterul lor, şi instituţiile ce nu se mulează pe acest caracter nu reprezintă decât un veşmânt de împrumut, o deghizare tranzitorie. Desigur s-au purtat războaie sângeroase, s-au făcut revoluţii violente şi toate acestea se vor mai întreprinde pentru a se impune instituţiile cărora li se atribuie puterea supranaturală de a crea fericirea. Într-un anume sens, da, am putea spune că instituţiile acţionează asupra spiritului popoarelor, fiindcă dau naştere unor asemenea mişcări, dar ştim că, în realitate, fie că sunt triumfătoare, fie că eşuează, ele nu posedă în sine vreo virtute. Urmărind “cucerirea” lor nu facem decât să alergăm după himere. […]

De exemplu, dacă un legislator vrea să stabilească un nou impozit, ar trebui el să-l aleagă pe cel mai potrivit din punct de vedere teoretic? În nici un caz. Cel mai nepotrivit va putea să fie, practic, cel mai bun pentru mase, dacă este mascat şi, aparent cel mai puţin apăsător. Astfel, un impozit indirect, chiar dacă este exorbitant, va fi întotdeauna acceptat de mase. Extras zi de zi din obiectele de consum, prin fracţiuni infime, nu stânjeneşte obişnuinţele maselor şi le impresionează prea puţin. Înlocuiți-l cu un impozit proporţional pe salariu sau pe alte venituri, plătibil într-o singură tranşă – chiar dacă ar fi de zece ori mai puţin împovărător decât celălalt, va stârni proteste unanime. Micilor sume de bani de zi cu zi, invizibile, li se substituie, într-adevăr, o sumă totală relativ ridicată şi, prin urmare, susceptibila de a genera neplăcere. Aceasta nu va trece neobservată decât dacă a fost pusă deoparte bănuţ cu bănuţ; dar acest procedeu de economisire presupune o doză de prevedere de care masele sunt incapabile. […]

Pentru mase, autoritarismul şi intoleranța constituie sentimente atât de bine precizate, încât ele le practică şi le acceptă în egală măsură. Ele respectă forța şi se arată prea rar impresionate de bunătate, care este privită drept o formă de slăbiciune. Ele nu şi-au arătat niciodată simpatia faţă de stăpânii generoşi, ci faţă de tiranii care le-au dominat cu mână de fier. Acestora din urmă le înalță cele mai impresionante statui. Iar dacă despoţii detronaţi sunt câteodată târâţi chiar dinaintea falnicelor monumente înălţate în cinstea lor, explicaţia trebuie căutată în faptul că, pierzându-şi puterea, tiranii sunt plasaţi în categoria celor slabi, demni de dispreţ, iar nu printre cei care merita să inspire teamă. Tipul de erou adulat de mase va avea mereu statura unui Cezar – strălucirea lui le seduce, autoritatea lui le impune respect şi sabia lui le insufla teama. Oricând gata să se răzvrătească împotriva unei autorităţi slabe, masele se înclină cu servilism dinaintea celei viguroase.

senin

Ecranul de ceaţă
Acest procedeu, simplu în principiu, este şi uşor de aplicat. Are unele proprietăţi asemănătoare cu ceaţa: este tenace, opac, neprezentând totodată vreo rezistenţă (în aparenţă). Dacă arunci o piatră, ea dispare, nu o mai găseşti şi totuşi acest gest nu va modifica ceaţa; toate eforturile de a încerca să o schimbi se vor dovedi zadarnice. Ca şi ceaţa, te poţi arăta tenace în faţa reproşurilor, fără să opui rezistenţă, astfel încât să-ţi descurajezi şi chiar să-ţi dezorientezi interlocutorul.
Această tehnică se dovedeşte utilă mai ales în situaţiile când celălalt emite reproşuri, se arată agresiv la adresa ta. În măsura în care pari să-l asculţi cu atenţie, dar nu reacţionezi, rămânând dacă nu pasiv, măcar indiferent, îl vei surprinde şi descumpăni, astfel vei dezamorsa conflictul.

ex:

  • Mătuşa ta are grijă din când în când de fiica ta, Cristelle. Şi, din când în când, trebuie să-i suporţi reflecţiile moralizatoare şi plicticoase. De data asta, te anunţă pe un ton melodramatic că paltonul Cristellei a rămas prea strâmt.

– Poartă paltonul de anul trecut.
– Chiar aşa.
– Nu se poate mişca în el, dacă e aşa de strâmt.
– Fără îndoială.
– Nu ţi-ai dat seama?
– Ba da, probabil.
– Mi se face milă când o văd cu haina asta prea mică pe ea.
– Este adevărat.
– Fetiţa asta arată ca o sărăntoacă.
– E posibil.
– Ar trebui să ai grijă.
– Ai dreptate.

Îţi păstrezi o atitudine olimpiană în faţa unei femei care încearcă să te culpabilizeze şi subînţelege că eşti o mama prea puţin atentă la aparenţe şi la nevoile copilului ei. Ecranul de ceaţă îţi permite astfel să previi o ceartă şi eventualele represalii din partea unei rude care te ajută când ai nevoie.

  • Paul face parte dintr-un atelier de pictură. Lisa, vecina lui de şevalet, îi critică de multe ori lucrările:

– Perspectiva nu e exactă.
– E părerea ta.
– N-ai copiat exact modelul.
– E adevărat, n-am copiat exact modelul.
– Ai putea să fii mai atent.
– Fără îndoială.
– Eşti împrăştiat.
– Exact.
– N-o să iei premii de pictură.
– Tot ce se poate.
– Ascultă, fă cum vrei.
– Ai dreptate.

Paul nu s-a lăsat antrenat într-o controversă care nu-l interesează. Admite faptele, dar subînţelege că-şi socoteşte activitatea o pură plăcere şi nu se pretinde un nou Picasso. În acest fel, remarcile supărătoare ale Lisei nu au nici un efect asupra lui. Rămâne calm şi senin şi nu se lasă nici destabilizat, nici umilit.

provocare

O problemă este un lucru pe care-l urăşti. O provocare este un lucru pe care vrei să-l depăşeşti.

Înlocuiţi cuvântul „problemă” cu „provocare” sau „ocazie” şi concentraţi-vă asupra soluţiilor.

În loc să spuneţi:
„Acum, că Jason a ajuns la vârsta adolescenţei, ne va face tot felul de probleme”,
spuneţi:
„Acum, că Jason a ajuns la vârsta adolescenţei, ne confruntăm cu noi provocări”

În loc să spuneţi:
„Recentele crize internaţionale au afectat pieţele de schimb valutar şi au cauzat tot felul de probleme”, spuneţi:
„Recentele fluctuaţii valutare ne-au deschis o mulţime de posibilităţi noi.”

În loc să spuneţi:cana-cafea-model-rustic-galben-coffee-fresh
„Mi-e teamă că vom avea probleme”, spuneţi:
„Pare o provocare interesantă.”

Prevăd că schimbarea asta va avea consecinţe cât se poate de pozitive

linghişpir

eleAm căutat în literatura ştiinţelor cognitive un studiu despre “orbirea faţă de viitor” şi nu am găsit nimic. Dar în literatura referitoare la fericire am găsit o examinare a erorilor cronice pe care le comitem atunci când prezicem şi care ne fac fericiţi.

Această eroare de predicţie funcţionează în modul următor. Vă pregătiţi să cumpăraţi o maşină nouă. Vă va schimba viaţa, vă va conferi un statut mai înalt şi vă va transforma naveta într-o vacanţă. Este atât de silenţioasă, încât nu vă daţi seama dacă motorul e pornit, aşa că puteţi asculta nocturne de Rahmaninov pe autostradă. Această maşină vă va aşeza pentru totdeauna pe un platou înalt al mulţumirii. De câte ori vă vor vedea, oamenii îşi vor spune: “Are o maşină minunată.” Totuşi, uitaţi că ultima oară când aţi cumpărat o maşină aţi avut aceleaşi aşteptări. Nu anticipaţi faptul că efectul unei maşini noi se va risipi în cele din urmă, iar dumneavoastră veţi reveni la condiţia anterioară, aşa cum s-a întâmplat şi ultima dată. La câteva săptămâni după ce veţi pleca de la salon cu noua maşină, totul va deveni obişnuit. Dacă v-aţi fi aşteptat la asta, probabil că n-aţi mai fi cumpărat-o.

Psihologii au studiat acest tip de predicţie eronată a evenimentelor plăcute şi neplăcute. Supraestimăm efectele pe care ambele tipuri de evenimente viitoare le au asupra vieţii noastre. Se pare că avem o hibă psihologică din cauza căreia procedăm astfel. Danny Kahneman numeşte această hibă “utilitate anticipată”, iar Dan Gilbert “prognoza afectivă”.

Supraestimăm grosier durata efectului nenorocirilor asupra vieţii noastre. Ne gândim că pierderea norocului sau a poziţiei actuale va fi devastatoare, dar probabil ne înşelăm. Mult mai probabil, ne vom adapta la orice, aşa cum am făcut-o poate şi după nenorociri trecute. S-ar putea să simţim un junghi, dar nu va fi deloc atât de rău pe cât ne-am aşteptat. Acest tip de predicţie greşită poate avea un scop: să ne motiveze să întreprindem acţiuni importante (cum ar fi cumpărarea unei maşini noi sau îmbogăţirea) şi să ne împiedice să ne asumăm anumite riscuri care nu sunt necesare.