mde

Reclame

💕❤️💓💔💖💗💘💝💞💚💛🧡💜💟❣️💌

Este dificil să-i iubești pe ceilalți, dacă e să considerăm iubirea in sensul deplin al cuvântului. Iubirea reclamă o transformare interioară totală – pentru că, fără aceasta, nu putem ajunge sa ne identificăm cu fratele nostru. Trebuie sa devenim, într-un sens, persoana pe care o iubim, și asta implică un tip de moarte a propriei noastre ființe, a propriului nostru sine. Indiferent cat de tare încercăm, rezistăm acestei morți: ripostăm cu mânie,  cu răzbunare, cu solicitări, cu ultimatumurile. Căutăm orice scuză ne convine ca să ne eliberăm de dificila sarcină.

Regim

Câțiva frați s-au dus la avva Antonie și i-au cerut următoarele: spune-ne noua cuvânt, cum sa ne mântuim? Zis-a lor bătrânul: ați auzit Scriptura? Bine va este vouă. Iar ei au zis: voim să auzim și de la tine parinte. Și a zis lor bătrânul: zice Evanghelia: de te va lovi cineva peste fata cea dreaptă a obrazului, intoarce-i lui și pe cealaltă. Zis-au lui: nu putem face aceasta. Zis-a lor bătrânul: de nu puteți întoarce și pe cealaltă, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui: nici pe aceasta nu putem. Zis-a bătrânul: dacă nici aceasta nu puteți, nu dați în locul aceleia ce ați luat. Și au zis ei: nici aceasta nu putem. Deci, zis-a bătrânul ucenicului său: fa-le lor puțină fiertură, căci sunt neputincioși. Daca aceasta nu puteți și aceea nu voiți, ce sa va fac vouă? De rugăciuni este trebuință.

🍰

„E minunat de bine să fii o ființă rațională, fiindcă ești în stare să găsești o rațiune oricărui lucru pe care ai poftă să-l faci.”

Benjamin Franklin 7460433282_bce3bfba18_z

Haideți să nu mai spunem nimic… (p 537)

gerontisa-e1364573076910Dacă se întâmplă să-ți exprimi o opinie, să faci un comentariu sau să emiți o judecată despre orice crede sau practică cineva, vei lovi direct în egoul său. Iar ego-ul nu va admite, nici măcar pentru sine, că ceea ce spui este corect. Ego-ul nu vrea să-i spună nimeni nimic. Din păcate, așa stau lucrurile…

Așadar, păstrează tăcerea. Nu spune nimic decât atunci când ți se cere părerea. Domnul a spus foarte clar: <<Dă fiecăruia ceea ce îți cere.>> În toate privințele… (p 270)

De asemenea, nu înțelegem de ce aproapele ne tratează într-un anumit mod. Are el motivele lui. Acel om este călăuzit de Dumnezeu și se comportă așa cum are nevoie sufletul nostru. Uneori, am putea crede că am invins mândria. Cu toate acestea, <<criticându-ne aspru>>, starețul mănăstirii reînvie în noi un ego pe care nici nu îl bănuiam. Asta ne face să ne întrebăm: ce s-a întâmplat? Totuși să fim atenți la noi înșine. Dumnezeu nu vrea niciodată să facem comparații. El vrea ca fiecare dintre noi să ia aminte la propriul său drum în legătură cu Adevărul Său. (p 398)

Când Dumnezeu vrea să ajungi undeva, vei ajunge…Acesta este motivul pentru care sunt liniștită în toate privințele în viață mea. Am observat că Dumnezeu mută oamenii din loc, chiar și atunci când nu vor să plece. (p 520)

Nu îți bate capul cu diverse erezii, culte și loje. Toate acestea sunt în <<coșul de gunoi al slavei deșarte>> ( p 524 )

Acum, imaginați-vă ce ar fi dacă îngerii s-ar ascunde <<de bună voie>> în persoanele bolnave incurabile și psihopați… doar pentru a ne încerca dragostea. (p 532)

Știu că în spatele tuturor lucrurilor se află voia lui Dumnezeu. Facă-se voia Lui, pentru că este întotdeauna mai bună decât orice alt lucru pe care noi, fiind atât de mici, ni l-am putea dori sau imagina. (p 537)

fapte

Fii pașnic și smerit, ca să-i găsești pe toți prieteni. Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii, după cum e îndreptată spre bine sau spre ispite.

Omul primește luminarea potrivită purtării sale față de Dumnezeu; în măsura în care e atras spre cunoaștere se apropie și de libertatea sufletului, și în măsura în care are o inteligență din ce în ce mai liberă, trece de la o cunoaștere la altă cunoaștere, mai înaltă.

ISGenurile făptuirii materiale sunt: slujirea bolnavilor, primirea străinilor, spălarea celor osteniți, milostenia dată celor lipsiți, mângâierea celor îndurerați și întristați în inima lor. Genurile făptuirii imateriale sunt toate cele care nu se pot săvârși în afara noastră: fecioria, postul, lacrimile, citirea, slujba, liniștirea, rugăciunea și cele asemenea acestora.

1Scopul ostenelilor celui ce făptuiește corect lucrul său [ascetic] e acela de a-și face mintea de nebiruit pentru patimi, sănătoasă și nemișcată, iar scopul cunoașterii lui e acela de a apropia mintea de darul vederii dumnezeiești care e împlinirea contemplării.

răni

1. Am păzitor care mă păzește și nu poate vreuna dintre făpturi să se arate înaintea mea decât dacă se dă poruncă de sus. 

2. Socotește toate cele bune și cele rele ce se întâmplă trupului ca niște vise. Căci nu numai în vremea morții vei fi dezlegat de ele, ci de multe ori și înainte de moarte te părăsesc și pleacă. Dar pe acelea dintre ele care au vreo părtășie cu sufletul tău socotește-le că sunt avuțiile tale în veacul acesta și că  în cel viitor vor merge cu tine. Și, de sunt bune, veselește-te și mulțumește lui Dumnezeu în cugetul tău, iar de sunt rele, întristează-te și suspină și caută izbăvirea de ele cât timp ești încă în trup.

3. Nu căuta să fii cinstit când ești plin înăuntru de răni

4. Să te socotești pe tine păcătos, ca să te îndreptezi în toată viața ta. Fă-te prost într-un înțelepciune, ca să nu te arăți înțelept, prost fiind

5. De te-ai lepădat de toate lucrurile vieții, nu te vei certa nicidecum cu cineva pentru vreun lucru

6. Smerenia este haina lui Dumnezeu. Cine arată că e mare și tare are pe undeva o slăbiciune pe care vrea să o acopere cu mândria. Se poate spune că mândria e haina slăbiciunii lor. Dimpotrivă, smerenia e haina puterii lui Dumnezeu

7. Nu te veseli cu cel neînfrânat în viețuirea lui! Păzește-te însă să nu-l urăști! Și, de voiește să se ridice, dă-i mâna de ajutor și îngrijește-te până la moarte de ridicarea lui

8. Să nu schimbi dragostea față de fratele tău pentru dragostea față de vreun lucru. Pentru că el are în sine, fără să se vadă, ceva mai de preț decât orice.

 

Untitled

 

1.Cain este legea trupului, cea dintâi pe care o naște Adam după ce-a călcat porunca dumnezeiască. Iar Abel  este cugetul duhului, pe care-l naște tot acela mai pe urmă, prin căință. 

2.”Trăsătura pătimitoare” sunt afectele intrate în fire după păcat. Ele nu sunt păcătoase, dar ușurează nașterea păcatului. De pildă, pofta de mâncare e un afect nepăcătos. Dar exagerarea sau devierea ei e păcat. Ele au devenit ca un fel de lege a firii, adică însoțesc în mod necesar firea noastră în existența ei pământească. Nu țin însă de însăși ideea eternă a firii și deci nu-i vor aparține în existența cerească. De aici rezultă caracterul natural al căsătoriei în raport cu existența pământească a firii și caracterul natural al fecioriei în raport cu existența eternă, la care e chemată firea. Căsătoria e naturală, dar se potrivește numai unei faze trecătoare a firii. [ Iisus a luat și El trăsătura pătimitoare a firii omenești de după căderea lui Adam, dar fiind fără de păcat, El nu avea din această trăsătură decât capacitatea de suferință și afectele naturale, de plăcere și durere. Cu alte cuvinte, aceste afecte erau înfrânate de voia Lui, încât niciodată nu se dezvoltau sau nu se transformau în afecte contrare firii. Iisus avea plăcere pentru o bucată de pâine in stare de flămânzire, dar nu s-a  lăsat împins de aceasta  până la căutarea cu orice preț a bucății de pâine. ]

3. Bună observație este aceea că nu trebuie să luptăm împotriva firii, al cărei Ziditor este Dumnezeu, ci împotriva mișcărilor și lucrărilor contrare firii și dezordonate ale puterilor ființiale din noi.

construction-nails-500x500

4. Cel ce fuge de rău și se ferește simplu să nu păcătuiască lucrează cele zece porunci.

5. Virtutea se naște prin înstrăinarea de bunăvoie a sufletului de trup.

6. Trupul e a sufletului, iar nu sufletul al trupului.

 

 

mere

 

 

Qm76OKY

Deci răul stă, în necunoașterea cauzei celei bune a lucrurilor. Acesta orbind mintea omenească , dar deschizînd larg simțirea, l-a înstrăinat pe om cu totul de cunoștința lui Dumnezeu și l-a umplut de cunoștința pătimașă a lucrurilor ce cad sub simțuri. Împărtășindu-se deci omul fără măsură de aceasta numai prin simțire, asemenea dobitoacelor necuvântătoare și aflînd prin experiență că împărtășirea de cele sensibile susține firea lui trupească și văzută, a părăsit frumusețea dumnezeiască menită să alcătuiască podoaba lui spirituală și a socotit zidirea văzută drept Dumnezeu, îndumnezeind-o datorită faptului că e de trebuință pentru susținerea trupului; iar trupul propriu, legat din fire de zidirea luată drept Dumnezeu, l-a iubit cu toată puterea. Și așa, prin grija exclusivă de trup, a slujit cu toată sîrguința zidirii în loc de Ziditor. Căci nu poate sluji cineva zidirii dacă nu cultivă trupul, precum nu poate sluji lui Dumnezeu dacă nu-și curățește sufletul prin virtuți. Deci prin grija de trup, omul săvârșind slujirea cea stricăcioasă și umplându-se împotriva sa de iubirea trupească de sine, avea în sine într-o lucrare neîncetată plăcerea și durerea. Căci mâncând mereu din pomul neascultării, încearcă în simțire părerea (cunoștinței) binelui și răului (Binele pentru simțirea trupească e plăcerea, iar răul e durerea. Acest “bine” și “rău” e produs de lumea văzută, care deci e pomul unui fals bine și rău), amestecate în el.

Si poate că, de fapt, dacă ar zice cineva că pomul cunoștinței binelui și răului este zidirea cea văzută nu s-ar abate de la adevăr.

rezumat despre pălării

queen-crowns-clipart-homecoming-queen-crown-clip-art-queen-crown-clip-art-450_258

 

 

 

pălăria albastră – lansează problema, coordonează discuţia
decide ordinea pălăriilor

ex:
pălăria roşie = exprimă emoţiile – prima părere
pălăria albă = este obiectivă , neutră
pălăria neagră = aplică prudenţa, evidenţiază riscurile
pălăria galbenă = scoate la lumină părţile pozitive
pălăria verde = este creativă şi vine cu idei
pălăria roşie = exprimă emoţiile – după ascultarea tuturor părerilor

teoria : Edward De Bono – Şase pălării gânditoare

presimţiri

O să vă povestesc, bunăoară, ideea care mă obsedează de mai mulţi ani şi pe care cred că o simt acum destul de bine conturată. V-o povestesc acum, pentru că precis că, atunci când o voi scrie, nu ştiu când, dumneavoastră o veţi găsi cu desăvârşire diferită şi veţi putea vedea cum a evoluat. Imaginaţi-vă un sat foarte mic unde trăieşte o femeie care are doi copii: un băiat de şaptesprezece ani şi o fată care n-a împlinit paisprezece. Le dă copiilor gustarea de dimineaţă şi pe faţă i se citeşte o adâncă îngrijorare. Copiii o întreabă ce-a păţit, şi ea le răspunde: “Nu ştiu, dar m-am trezit cu gândul că în satul asta o să se petreacă ceva foarte grav”.

Ei o iau peste picior, spun că sunt presimţiri de babă, se mai întâmplă. Băiatul pleacă să joace biliard şi, în clipa în care încearcă un carambol extrem de simplu, adversarul îi zice: “Mă prind pe un peso că dai greş”. Râd cu toţii, el râde, încearcă şi nu nimereşte. Îi plăteşte un peso, şi celălalt îl întreabă: “Dar ce-ai păţit, era doar o lovitură atât de uşoară?” Îi răspunde: “E drept, însă sunt încă impresionat de cuvintele pe care mi le-a spus mama azi-dimineaţă cum că în satul asta o să se petreacă ceva grav”. Râd cu toţii de el, iar cel care a câştigat un peso se întoarce acasă, unde maică-sa era cu o verişoară sau o nepoată, mă rog, ce rudă o fi fost. Fericit, tânărul spune: “Am câştigat peso-ul ăsta de la Damaso cum nu se poate mai uşor, fiindcă-i un prost”. “Şi de ce-i un prost?” Răspunde: “Măi să fie, fiindcă n-a fost în stare să nimerească un carambol foarte simplu, cu gândul la îngrijorarea maică-sii care s-a trezit azi cu presimţirea că în satul ăsta o să se petreacă ceva grav”.

Atunci, mama îi spune: “Nu lua în râs presimţirile bătrânilor, că uneori se adeveresc”. Ruda lor aude şi pleacă să cumpere carne. Îi zice măcelarului: “Dă-mi o livră de carne” şi, în vreme ce el se apucă să taie, ea mai spune: “Nu, pune-mi două, că se zice că la noi o să se petreacă ceva grav, şi-i mai bine să fim pregătiţi”. Măcelarul îi dă carne şi, când vine altă femeie să cumpere o livră de carne, o sfătuieşte: “Luaţi două, fiindcă tot vin oameni spunând că o să se petreacă în sat ceva grav şi se pregătesc cumpărând de toate”.

Atunci, femeia îi spune: “Am copii mulţi; mai bine da-mi patru livre”. Ia cele patru livre şi, ca să nu mai lungesc povestea, o să vă spun că într-o jumătate de oră măcelarul îşi termină stocul de carne, mai taie o vacă, vinde toată carnea, şi zvonul se răspândeşte. Vine clipa în care toţi sătenii aşteaptă să se întâmple ceva. Îşi lasă treburile baltă şi, pe neaşteptate, la ora două, se face cald ca de obicei. Cineva spune: “Vă daţi seama ce cald s-a făcut?” “Păi, în satul ăsta a fost mereu cald”. Atât de cald că în sat toţi lăutarii aveau instrumentele date cu catran şi cântau întodeauna la umbră pentru că, de stăteau la soare, se desfăceau în bucăţi. “Totuşi- spune un bărbat –niciodată n-a fost atât de cald la ora asta. Nu atât de cald ca acum.”Dintr-odată, în satul pustiu, în piaţa pustie, coboară din văzduh o pasăre, şi vestea se răspândeşte: “E o pasăre în piaţă”. Şi toată lumea vine înspăimântată să vadă pasărea.

“Dar, oameni buni, mereu au fost păsărele care se lasă din văzduh.” “Da, dar nicicând la ora asta.” Vine un moment în care încordarea e atât de mare pentru săteni încât toţi îşi doresc cu disperare să plece din sat, dar n-au curajul s-o facă. “Eu sunt un bărbat adevărat – strigă unul-, eu plec.” Îşi ia calabalâcul, copiii, animalele, urcă totul într-o căruţă şi o apucă pe uliţa cea mare, unde bieţii săteni stăteau şi se uitau la el. Până când spun şi ei: “Dacă ăsta se încumete să plece, plecăm şi noi” şi încep să părăsească de-a binele satul. Îşi iau lucrurile, animalele, tot. Iar unul dintre ultimii care părăsesc satul zice:”Să nu se abată nenorocirea peste ce-a mai rămas din casa noastră” şi atunci dă foc casei şi alţii le dau şi ei foc caselor lor. O rup la fugă, cuprinşi de o panică îngrozitoare, ca într-un exod la război, şi în mijlocul lor era femeia care avusese presimţirea, strigând:

“Am spus eu că o să se petreacă ceva foarte grav, şi mi-au zis că sunt nebună”.